Interventii în situații de urgență

  • MISIUNI DE INTERVENȚIE DESFĂȘURATE ÎN MAI 2023.

    1. 01.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Borca pentru salvarea unui animal căzut în râul Bistrița

    Ca urmare a unui apel din jurul orei 14:50, un echipaj de pompieri de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului a acționat pentru a scoate din râul Bistrița o bovină.

    2. 01.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Dochia pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată

    Ca urmare a unui apel la 112 de la ora 21:47, forțe și mijloace de intervenție din cadrul SVSU Dochia și Punctului de lucru Roznov au intervenit în localitatea Bălușești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și stufăriș ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 5 ha.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

    3. 01.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Dumbrava Roșie pentru stingerea unui incendiu produs la o cabană

    La ora 22:38, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o cabană în localitatea Cut din comuna Dumbrava Roșie. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
    Incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o cabană P+1 situată în pădure. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. A ars întreaga cabană cu suprafața de aproximativ 80 mp.
    Accesul până la locul evenimentului s-a putut realiza doar cu autospeciala complexă de intervenție, iar alimentarea cu apă s-a realizat cu ajutorul motopompelor dintr-un iaz aflat în apropiere.
    Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
    Nu au fost victime.

    4. 01.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Pipirig pentru stingerea unui incendiu produs la un gater

    Ca urmare a unui apel la 112 de la ora 2:39, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un operator economic (ce are ca domeniu de activitate prelucrarea lemnului) în localitatea Leghin din comuna Pipirig.
    Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit 37 de pompieri cu 8 autospeciale de stingere din cadrul ISU Neamț. De asemenea, alături de pompierii militari au intervenit forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Pipirig.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la mai multe construcții în care se desfășurau diverse activități sper și clădirea administrativă P+M, cu posibilitatea propagării la centrala termică, uscătoare și depozite cu materii finite și bușteni.
    Incendiul a fost lichidat la ora 09:50. Au ars: construcții de pe amplasamentul operatorului economic pe o suprafață de aproximativ 1300 mp (hală gater, depozit cherestea, ateliere mecanice, clădire administrativă), 3 utilaje pentru încărcare cherestea, 250 mc de cherestea și documente.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric produs la un utilaj.
    SVSU Pipirig a rămas cu autospeciala din dotare pentru monitorizarea zonei.

    5. 02.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamț pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament

    La ora 17:13, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre prezența mirosului de fum pe casa scării a unui bloc de locuințe situat pe strada Aleea Margaretelor, în municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
    Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că se degajă fum din interiorul unui apartament situat la al doilea etaj. Cu ajutorul scării culisabile pompierii au pătruns printr-o fereastră în apartamentul inundat cu fum. Din interiorul apartamentului pompierii au evacuat un bărbat de 97 de ani, care era căzut în hol. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, ulterior fiind transportat la UPU Piatra Neamț.
    Incendiul s-a manifestat la nivelul aragazului, unde ardea o oală cu mâncare. A fost îndepărtată oala de pe aragaz și s-a acționat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului și de pe casa scării.
    Nu au fost alte persoane evacuate.

    6. 02.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Bălțătești pentru stingerea unui incendiu produs la o casă

    La ora 17:23 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă în localitatea Valea Seacă din comuna Bălțătești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SVSU Bălțătești.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o casă și o anexă gospodărească, cu posibilitatea propagării la alte construcții din gospodăria învecinată. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars acoperișul pe o suprafață de 160 mp, bunurile materiale din interiorul casei, o anexă gospodărească de 40 mp și 20 ml de gard de lemn și s-a deteriorat fațada casei învecinate pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
    Proprietarul locuinței, un bărbat de 29 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale deoarece a suferit un traumatism la nivelul capului. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Târgu Neamț.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.

    7. 02.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Roman pentru stingerea unui incendiu produs la un punct de transformare

    La ora 19:20 pompierii au fost înștiințați despre faptul că se observă degajare de fum dintr-o centrală termică situată pe strada Aleea Revoluției în municipiul Roman. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și Delgaz Grid.
    S-a constatat că fumul provenea de la un transformator la care s-a produs un scurtcircuit electric. Pompierii au intervenit cu ajutorul unui stingător iar lucrătorii operatorului de distribuție a energiei electrice au acționat pentru remedierea defecțiunii.

    8. 02.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Răucești

    La ora 22:06 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier în comuna Răucești în care au fost implicate un utilaj agricol și un autoturism. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Târgu Neamț.
    Un bărbat de 23 de ani, conducătorul autoturismului, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Târgu Neamț.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    9. 02.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Roman pentru stingerea unui incendiu produs la mai mulți operatori economici

    La ora 12:28 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu pe Artera Ocolitoare a municipiului Roman, la un depozit de paleți aflat în imediata apropiere a unei stații peco. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SVSU Roman.
    La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta violent la paleții depozitați pe platforma din apropierea stației peco cu posibilitatea propagării la aceasta și producerea unei explozii.
    Vântul a favorizat extinderea flăcărilor cu repeziciune la construcțiile aflate în imediata vecinătate.
    Având în vederea amploarea incendiului și cantitatea mare de materiale combustibile s-a efectuat suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție inclusiv de la Detaşamentele Piatra Neamț și Târgu Neamț.
    Astfel, la această misiune au acționat forțe și mijloace de intervenție de la:
    - ISU Neamț: 3 ofițeri, 50 subofițeri, 2 maiștri militari și 2 soldați gradați profesioniști cu 9 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și 3 autoturisme de serviciu;
    - SVSU Roman: 16 persoane cu 4 motopompe, 3 cisterne și două utilaje;
    - doi operatori economici din municipiul Roman cu două utilaje.
    Incendiul a fost lichidat a doua zi la ora 05:05. La locul producerii evenimentului au rămas la asigurat pompieri din cadrul Detașamentului și SVSU Roman.
    Pagubele produse de incendiu sunt importante, fiind afectate mai multe construcții.
    - La un operator economic care are domeniu de activitate depozitarea paleților au ars aproximativ 6000 de paleți și europaleți dispuși pe o suprafață de aproximativ 2600 mp, o clădire din lemn în care se aflau documente, 2 strunguri și 250ml gard din tablă.
    - La Ocolul Silvic Roman au ars aproximativ 60 mc de material lemnos depozitat pe amplasament și au fost afectate două construcții. La o construcție au fost deteriorate tâmplăriile din lemn de la 6 ferestre și tencuiala exterioară pe o suprafață de 50 mp, iar la cea de-a doua 3 ferestre, 5 uși metalice, tencuiala exterioară pe o suprafață de 15 mp, 100 kg lemn și o ușă de tip hală industrială.
    - La stația de distribuție a carburanților din cauza temperaturilor ridicate produse de flăcări au fost deteriorate: fațada clădirii din termopan pe o suprafață de 50 mp, 3 uși, sistemul de supraveghere, instalația electrică exterioară, 8 mp din copertină, o vitrină frigorifică, rastelul pentru uleiuri uzate și display-ul unei pompe de alimentare.
    - La un operator economic ce avea ca obiect de activitate depozitarea și comercializarea materialelor și accesoriilor pentru producerea de mobilier au ars 700 mc material lemnos (PAL, AGT, OSB, placaj, blaturi de bucătărie, HDF), 10 000 ml cant ABS, mobilier, electrocasnice, un utilaj, aparate de măsură specifice domeniului de activitate, sistem de supraveghere video, anvelope și articole de birotică și papetărie.
    - La un operator economic ce avea ca domeniu de activitate depozitarea și comercializarea pieselor auto au ars echipamente IT, mobilier, rafturi de depozitare și de prezentare, electronice, documente, echipament de supraveghere video, piese auto și consumabile precum și bunuri personale ale angajaților.
    - La un operator economic, proprietarul halelor închiriate la doi operatori economici afectați de incendiu, au ars: o hală cu suprafață de 590 mp compusă din birouri și spații de depozitare, o hală de 1000 mp compartimentată în spații de depozitare și birouri și un container metalic de 15 mp în care erau depozitate scule și materiale textile.
    - La un operator economic a fost deteriorată izolația interioară din polistiren a unui container cu suprafața de 30 mp.
    Alimentarea cu apă a fost asigurată din rezervoarele de apă pentru incendiu ce aparțin unui depozit regional și unui hipermarket aflate în apropierea locului producerii evenimentului.
    Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.
    Din fericire nu s-au înregistrat victime.

    10. 03.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în orașul Târgu Neamț

    Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier în orașul Târgu Neamț pe strada Mărășești. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o motocicletă. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Târgu Neamț.
    Până la sosirea forțelor de intervenție, motociclistul care a ajuns sub autoturism a fost scos de participanții la trafic. Bărbatul a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Târgu Neamț.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

    11. 03.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Secuieni

    Prin apel la 112, în jurul orei 10:35, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în comuna Secuieni în urma căruia o cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
    Până la sosirea pompierilor, conducătorul auto s-a evacuat. Acesta primește îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SMURD.
    Pompierii au acționat pentru deconectarea bornelor bateriei pentru a evita producerea unui incendiu.
    De asemenea s-a acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pentru evitarea producerii unei explozii.

    12. 06.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Păstrăveni pentru stingerea unui incendiu produs la o casă

    Prin apel la 112, în jurul orei 13:25, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă situată în localitatea Rădeni din comuna Păstrăveni. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SVSU Păstrăveni.
    Incendiul s-a manifestat în interiorul unei camere, cu posibilitatea propagării la întreaga casă. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars bunuri materiale din interiorul camerei (mobilier, materiale textile etc.).
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de un aparat de încălzire lăsat sub tensiune.
    Nu au fost victime.

    13. 07.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Ion Creangă pentru stingerea unui incendiu produs la un spațiu comercial

    În jurul orei 22:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un spațiu comercial situat în localitatea Recea din comuna Ion Creangă. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și SVSU Ion Creangă.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, în interiorul și la acoperișul unui magazin și la o magazie în care erau depozitate mărfuri alimentare și nealimentare.
    Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunurile din interiorul spațiului comercial și magaziei (2 vitrine frigorifice, aparate electrocasnice, mărfuri alimentare și nealimentare, documente, rafturi pentru depozitare și expunere).
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
    Nu au fost victime.

    14. 08.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Horia

    La ora 13:03, prin apel la 112 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E85, în comuna Horia. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Roman.
    În evenimentul rutier au fost implicate un camion încărcat cu lemne în care se afla doar conducătorul auto și o autoutilitară, în care se aflau cinci persoane.
    Un bărbat de 39 ani, conducătorul autoutilitarei, a primit îngrijiri medicale de specialitate de la echipajul SAJ.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    15. 08.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Crăcăoani

    La ora 00:48, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Crăcăoani. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă, a lovit un echipament electric de pe un stâlp și a intrat într-un gard.
    La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj de la Delgaz Grid.
    Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul auto (bărbat de 35 de ani) s-a autoevacuat. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Târgu Neamț.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    16. 09.05.2023 - Misiune de intervenție pentru asigurarea a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/decolarea unui elicopter SMURD

    Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Roman va acționa pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/ decolarea unui elicopter SMURD pe stadionul Moldova din municipiul Roman. Elicopterul va prelua și transporta un bărbat de 62 de ani la IBCV în municipiul Iași.

    17. 09.05.2023 - Misiuni pirotehnice

    Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a desfășurat la începutul acestei luni 4 misiuni de asanare pirotehnică în mai multe comune din județ, astfel:
    - în data de 02.05 s-a intervenit în comuna Tupilați pentru asanarea unei puști marca Z.B. Aceasta a fost descoperită de un bărbat de 57 ani în timp ce căuta lemne în albia râului Moldova. Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotare, pirotehnicienii au verificat zona pe o suprafață de 100 mp și au mai descoperit o bombă de aruncător de calibru 82 mm.
    - în data de 02.05 s-a intervenit în comuna Negrești pentru asanarea unui proiectil exploziv de calibru 75 mm. Acesta a fost descoperit de un bărbat de 51 ani pe timpul efectuării unor lucrări agricole de sezon. A fost verificată zona pe o suprafață de 2000 mp și nu au mai fost descoperite alte elemente de muniţie.
    - în data de 03.05 s-a intervenit în comuna Tazlău pentru asanarea a 4 cartușe de calibru 7,92 mm. Acestea au fost descoperite de un bărbat de 52 ani cu ajutorul unui detector de metale în pădurea Tazlău (zona Cociorvei). Pirotehnicienii au verificat zona pe o suprafață de 1000 mp și au mai descoperit 11 cartușe de calibru 7,92 mm.
    - în data de 09.05 s-a intervenit în pădurea Arinosu din comuna Ion Creangă pentru asanarea a 2 proiectile perforant trasoare de calibru 47 mm, descoperite pe timpul unei ședințe de pregătire.
    Muniţiile, ce provin din Al Doilea Război Mondial, au fost transportate și depozitate în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distruse.

    18. 10.05.2023 - Mesaj RO-ALERT pentru semnalarea prezenței unui urs în orașul Bicaz

    În jurul orei 17:26 a fost semnalată prezența unui urs într-o gospodărie din orașul Bicaz (în cartierul Capșa). A fost transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului.

    19. 10.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Vânători Neamț

    În jurul orei 21:30 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Vânători Neamț. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Târgu Neamț.
    Conducătorul auto, un bărbat 47 de ani, a fost evacuat din autoturism de către participanții la trafic. Echipajul SAJ a acordat îngrijiri medicale bărbatului, ulterior fiind transportat la CPU Târgu Neamț.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    20. 10.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamț pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament

    Prin apel la 112, la ora 06:08, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-un apartament, situat într-un bloc de locuințe pe Aleea Tiparului în municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu degajare de fum la un tablou electric amplasat în interiorul unei garsoniere de la primul etaj. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. De asemenea s-a acționat și pentru evacuarea fumului din garsonieră și casa scării.
    Cauza probabilă de producere a incendiul a fost scurtcircuitul electric.
    Nu au fost persoane evacuate și nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

    21. 10.05.2023 - Mesaj RO-ALERT pentru semnalarea prezenței unui urs în orașul Bicaz

    În jurul orei 13:20 a fost semnalată prezența unui urs în orașul Bicaz, în zona bisericii din localitatea Izvorul Muntelui. A fost transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului.

    22. 10.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Secuieni pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie

    La ora 08:52 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie situată în localitatea Prăjești din comuna Secuieni. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Secuieni și Detașamentul de pompieri Roman.
    Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la două anexe gospodărești, dintre care una alipită de locuință în care erau depozitate produse apicole (ceară și miere de albine), cu posibilități de propagare la întreaga locuință.
    Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars aproximativ 5 mp din acoperișul locuinței, două magazii din lemn cu o suprafață de 100 mp, 3 mc de cherestea, 1,5 t boabe de porumb, 100 caturi (cutii pentru depozitarea mierii) pentru stupi de albine, o moară cu ciocănele, o ladă frigorifică în care erau depozitate produse alimentare, 10 coli OSB și alte bunuri folosite în apicultură.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de aparat electric lăsat sub tensiune.
    Nu au fost victime.

    23. 12.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Borlești pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie

    Prin apel la 112, la ora 18:30, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie situată în localitatea Mastacăn din comuna Borlești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Borlești, Punctul de lucru Roznov, Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și SVSU Roznov.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la mansardă și acoperișul casei și la o anexă alipită cu posibilitatea propagării la o altă casă. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, bunurile materiale din 3 încăperi ale mansardei (mobilier, electrocasnice, materiale textile) și o anexă de 20 mp în care erau centrala termică, scule și alte bunuri de uz gospodăresc.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.
    Nu au fost victime.

    24. 12.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Borlești pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie

    După finalizarea intervenției din localitatea Mastacăn pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o anexă gospodărească situată într-o gospodărie din localitatea Ruseni.
    Incendiului s-a manifestat la o anexă gospodărească (afumătoare) cu o suprafață de 5 mp.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemele de gătit.
    Nu au fost victime.

    25. 13.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Mărgineni pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie

    Prin apel la 112, la ora 14:36, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie situată în localitatea Itrinești din comuna Mărgineni. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Mărgineni, Punctul de lucru Roznov, Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și SVSU Dochia.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință cu posibilitatea propagării la alte anexe din gospodărie.
    Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars casa pe o suprafață de aproximativ 120 mp și bunurile aflate în interiorul acesteia.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.

    26. 13.05.2023 - Mesaj RO-ALERT pentru semnalarea poluării râului Bistrița

    În jurul orei 23.00 a fost primită informația de la SGA Neamț despre faptul că pe râul Bistrița a fost observată o modificare a culorii apei (cărămizie), specifică poluării cu ape de mină. A fost transmis mesaj RO-ALERT de informare cetățenilor din comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului.

    27. 15.05.2023 – Misiune pirotehnică în comuna Dragomirești

    În data de 14.05.2023 echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a fost solicitată în comuna Dragomirești pentru asanarea unui proiectil exploziv de calibru de 47 mm ce a fost descoperit de un bărbat de 49 de ani pe timpul unei drumeții în pădurea Unghi.
    Cu ajutorul echipamentelor specifice pirotehnicienii au verificat zona pe o suprafață de aproximativ 100 mp și au mai descoperit încă un proiectul exploziv de calibru de 47 mm .
    Muniția, ce provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distrusă.

    28. 16.05.2023 – Misiune pirotehnică în comuna Sagna

    În data de 15.05.2023 echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a fost solicitată în comuna Sagna pentru asanarea unui proiectil perforant de calibru 75 mm ce a fost descoperit de un bărbat de 57 de ani pe pășunea din satul Vulpășești.
    Cu ajutorul echipamentelor specifice a fost verificată zona pe o suprafață de aproximativ 300 mp și nu au mai fost descoperite alte elemente de muniție.
    Muniția, ce provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distrusă.

    29. 17.05.2023 - Misiune de intervenție în orașul Târgu Neamț pentru deblocarea unei uși de la o casă

    La ora 19:47, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la o casă situată pe strada Fundătura Fierari în orașul Târgu Neamț.
    La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț.
    Pompierii au deblocat ușa și au intrat în locuință unde au găsit o femeie, în vârstă de 73 ani, semiconștientă care era căzută pe podea. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale persoanei, ulterior transportând-o la CPU Târgu Neamț.

    30. 17.05.2023 – Misiune pirotehnică în comuna Alexandru cel Bun

    În data de 15.05.2023 echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a fost solicitată în comuna Alexandru cel Bun pentru asanarea unei grenade de mână defensivă ce a fost descoperit de o femeie de 52 de ani pe timpul unei unor lucrări de întreținere în gospodărie.
    Cu ajutorul echipamentelor specifice pirotehnicienii au verificat zona și au mai descoperit încă 29 grenade de mână defensive și o grenadă de mână ofensivă.
    Pentru că se lăsa întunericul misiunea de cercetare a continuat și a doua zi (16.05), echipa pirotehnică a mai descoperit 4 grenade de mână defensive și o grenadă de mână antitanc.
    Muniția, ce provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distrusă.

    31. 17.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamț pentru deblocarea unei uși de la un apartament

    Prin apel la 112, la ora 11:31 pompierii au fost înștiințați despre faptul că se aud strigate de ajutor de la o persoană aflată într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Ulmilor din municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.
    Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat printr-o fereastră în apartamentul situat la primul etaj și au găsit o femeie de 73 ani căzută în baie. Persoana a fost evaluată medical de către echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.

    32. 17.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în municipiul Piatra Neamț

    La ora 13:11 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu din municipiul Piatra Neamț în care au fost implicate trei autoturisme, iar unul dintre acestea a luat foc la compartimentul motor. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
    Până la sosirea forțelor de intervenție incendiul a fost lichidat cu un stingător de conducătorul autoturismului.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
    Nu au fost victime.

    33. 17.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Săvinești pentru stingerea unui incendiu produs la o casă

    În jurul orei 16;00 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă situată în comuna Săvinești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Săvinești, Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și SVSU Roznov.
    Incendiul se manifesta generalizat la o casă. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
    Au ars acoperișul și fațada din lemn a casei, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și materiale textile. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat.
    Nu au fost victime.

    34. 18.05.2023 - Misiuni de intervenție la două accidente rutiere produse în comuna Secuieni

    La ora 08:42, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85, în comuna Secuieni. La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
    În evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară și o autoplatformă care transporta două utilaje. Cele două autovehicule în care se aflau 5 persoane au părăsit partea carosabilă.
    Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele s-au autoevacuat. Acestea au fost asistate medical de echipajele medicale dar au refuzat transportul la spital.
    Pe timpul acestei misiuni, a avut loc un alt eveniment rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism în care se aflau doar conducătorii auto.
    Un bărbat de 25 de ani ce prezenta traumatisme, a fost preluat de echipajul SMURD TIM și transportat la CPU Roman. Celălalt conducător auto, un bărbat de 36 de ani a fost asistat de echipajul SMURD EPA deoarece a suferit un atac de panică.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    35. 18.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamț pentru deblocarea unei uși de la un apartament

    La ora 09:00 pompierii au fost înștiințați despre faptul că interiorul unui apartament se aude o persoană care solicită ajutor. Apartamentul este situat la etajul IV într-un bloc de locuințe de pe strada Mihai Eminescu în municipiul Piatra Neamț.
    La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.
    Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au deblocat ușa și au intrat în apartament, unde au găsit căzută în hol o femeie de 93 de ani. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale persoanei după care a transportat-o la UPU Piatra Neamț.

    36. 18.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Roman pentru deblocarea unei uși de la un apartament

    La ora 10:16, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Ștefan cel Mare în municipiul Roman. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman.
    Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat printr-o fereastră în apartamentul situat la primul etaj. În interiorul apartamentului a fost găsit un bărbat de 83 de ani în stare de semiconștiență. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Roman.

    37. 18.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Săvinești pentru stingerea unui incendiu produs la un operator economic

    La ora 17:55, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu pe Platforma Săvinești, la un operator economic ce are ca obiect de activitate depozitarea deșeurilor periculoase și nepericuloase. Din apelul primit a reieșit că incendiul se manifesta la deșeuri de carton și plastic, depozitate între mai multe clădiri.
    La sosirea pompierilor la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la deșeuri textile și din plastic, la un depozit amenajat în aer liber, pe o suprafață de aproximativ 1500 mp.
    Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit forțe (10 ofițeri, 70 subofițeri, 15 soldați gradați profesioniști, 14 voluntari) și mijloace de intervenție de la:
    - Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț cu 8 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime;
    - Detașamentul de pompieri Roman cu 3 autospeciale de stingere;
    - Detașamentul de pompieri Târgu Neamț cu 3 autospeciale de stingere;
    - ISU Bacău cu 2 autospeciale de stingere;
    - SVSU Roznov cu 1 autospecială de stingere;
    - SVSU Rediu cu 1 autospecială de stingere;
    - SVSU Săvinești;
    - SVSU Dochia;
    - SVSU Bicaz.
    Incendiul a fost lichidat în data de 19.05, la ora 06:30. Au ars aproximativ 40 de tone deșeuri textile, de carton și plastic, deșeuri nepericuloase depozitate în bazine de plastic cu o capacitate de o tonă, paleți din lemn, o autospecială de stingere (a operatorului economic), un cap tractor și o semiremorcă. S-au deteriorat 4 bazine din tablă cu capacitate de 50 t și elemente de tâmplărie de la ferestrele și acoperișul unei clădiri pe o suprafață de aproximativ 10 mp.
    Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.
    Nu au fost victime.
    La această intervenție au participat forțe și mijloace de la IPJ Neamț (4 autospeciale și 8 polițiști).
    De remarcat este prezența unor voluntari din SVSU care au intervenit alături de pompierii militari, deși nu a fost solicitat sprijinul Serviciului Voluntar din care fac parte. Este vorba de Barcan Gabriel și Barcan Mihăiță, voluntari din cadrul SVSU Dochia și Sandu Alexandru de la SVSU Bicaz.

    38. 20.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Poiana Teiului la explozia unei butelii

    În jurul orei 09:45, pompierii au fost înștiințați că în localitatea Dreptu din comuna Poiana Teiului a avut loc o explozie a unei butelii ce se afla în bucătăria unei locuințe. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Poiana Teiului, Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și SAJ Borca.
    Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că explozia s-a produs fără producerea unui incendiu și a produs pagube materiale în bucătărie.
    Proprietara locuinței în vârstă de 86 de ani a fost asistată de echipajul SAJ deoarece a suferit un atac de panică.
    Evenimentul s-a produs din cauza unor acumulări de gaze în încăpere ca urmare a fisurării furtunului de alimentare al buteliei.

    39. 20.05.2023 - Misiune de intervenție în localitatea Slobozia pentru deblocarea unei uși de la o casă

    În jurul orei 12:50, pompierii au fost înștiințați că o femeie din localitatea Slobozia nu răspunde la ușă și nici la telefon. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov și un echipaj cu o autospecială de stingere de la SVSU Roznov.
    Echipajul SMURD a intrat printr-o fereastră în interiorul casei și au găsit o femeie de 73 de ani ce necesita îngrijiri medicale. După ce i s-au acordat îngrijiri medicale, persoana a fost transportată la UPU Piatra Neamț.

    40. 20.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamţ pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească

    În jurul orei 14:30, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească situată pe strada Colinei în municipiul Piatra Neamţ. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț.
    Incendiul se manifesta în interiorul unei anexe, cu posibilitatea propagării la întreaga construcție. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars diverse bunuri depozitate în anexă și 5 mp dintr-un perete construit din OSB.
    Scânteile purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile (de la un grătar făcut în apropiere) a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

    41. 20.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Roman pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească

    În jurul orei 19:10, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească situată pe strada Bogdan Dragoș în municipiul Roman. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SVSU Roman.
    La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei construcții din tablă cu suprafața de aproximativ 70 mp, lângă care erau parcate 3 autoturisme. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars: 2 mc de material lemnos ( scândură și lemn de foc), materiale plastice și utilaje folosite la prelucrarea lemnului.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
    Nu au fost victime.

    42. 21.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în municipiul Roman

    În jurul orei 22:15, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în municipiul Roman, pe strada Ștefan cel Mare (în zona Gării). La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
    În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
    Două femei de 22 și 36 de ani, din același autoturism, au primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la CPU Roman.
    Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    43. 21.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Dumbrava Roșie pentru stingerea unui incendiu produs la un buldoexcavator

    La ora 17:00, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un buldoexcavator parcat în curtea unui operator economic situat pe strada Dumbravei, în comuna Dumbrava Roșie. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un buldoexcavator cu posibilitatea propagării la un autocamion parcat la o distanță de aproximativ 1,5 m. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars utilajul în proporție de 70% și s-a deteriorat o lampă de semnalizare a autocamionului.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
    Nu au fost victime.

    44. 21.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamț pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată

    Ca urmare a unui apel de la ora 18:28, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț a intervenit în municipiul Piatra Neamț pe strada Bistriței pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise (o țigară aruncată la întâmplare).

    45. 21.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Sagna pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată

    Ca urmare a unui apel de la ora 18:32, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Roman a intervenit în localitatea Luțca din comuna Sagna pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 5000 mp.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

    46. 21.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Stănița pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească

    La ora 19:53 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească situată în localitatea Ghidion din comuna Stănița. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Stănița și Detaşamentul de Pompieri Roman.
    Incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, la o construcție în care era un adăpost pentru animale și un depozit de plante furajere. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars construcția din lemn cu suprafața de 90 mp și șase tone de fân.
    Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
    Nu au fost victime.

    47. 22.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Cordun pentru stingerea unui incendiu produs la o butelie.

    Atenție la modul de verificare a etanșeității unei butelii!
    La ora 10:43, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o butelie amplasată intr-o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman.
    Până la sosirea pompierilor, fiica proprietarei locuinței a evacuat butelia din casă. Femeia de 32 de ani, care a suferit ușoare arsuri la nivelul membrului superior drept, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD.
    Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unor scăpări de gaze combustibile și a modului greșit de verificare a etanșeității buteliei cu GPL prin utilizarea flăcării deschise.

    48. 22.05.2023 - Misiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Secuieni

    La ora 13:05, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85, în comuna Secuieni. În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și o autoutilitară în care se aflau 6 persoane. Trei persoane au rămas încarcerate, din care 2 în stare de inconștiență.
    La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Roman, fiind activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Neamț.
    Pompierii au acționat pentru descarcerarea celor trei victime.
    Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 33 de ani, după ce a fost descarcerat a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la CPU Roman.
    Într-unul din cele două autoturisme se aflau trei victime, dintre care două încarcerate. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare după ce au fost descarcerate cele 2 persoane. Din păcate niciuna nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul acestora.
    În același autoturism se afla și un minor, în stare de inconștiență. Din păcate, nici copilul nu răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia.
    În celălalt autoturism se aflau două persoane care au suferit ușoare leziuni, fiind preluate și transportate la CPU Roman pentru asistență medicală de specialitate.
    Concomitent cu misiunile de descarcerare au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
    Un echipaj de pompieri și un echipaj de la SDN au acționat pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier după ce colegii de la IPJ au desfășurat misiunile specifice.

    49. 23.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Țibucani pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie

    În jurul orei 00:10, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie situată pe strada Humăria Veche din comuna Țibucani. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SVSU Țibucani.
    La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la două anexe gospodărești și la acoperișul casei, cu posibilitatea propagării la o altă casă din vecinătate. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars deșeuri depozitate în interiorul anexelor, acoperișul anexelor pe o suprafață de aproximativ 80 mp și acoperișul casei pe o suprafață de 160 mp.
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise.
    Nu au fost victime.

    50. 24.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Girov pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism

    În jurul orei 15:30, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autoturism situat în apropierea unei gospodării în comuna Girov. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Girov și Detașamentul de pompieri Piatra Neamț.
    Incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la un autoturism, cu posibilitatea propagării la gardul gospodăriei lângă care acesta se afla parcat.
    Până la sosirea pompierilor militari, incendiul a fost localizat de SVSU.
    Forțele de intervenție au acționat pentru lichidarea incendiului. Autoturismul a ars în totalitate și s-au deteriorat 8 ml din gardul de lemn.
    Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
    Nu au fost victime.

    51. 24.05.2023 - Misiune de intervenție pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/decolarea unui elicopter SMURD

    Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Roman va acționa pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/ decolarea unui elicopter SMURD pe stadionul Moldova din municipiul Roman. Elicopterul va prelua și transporta un copil de 4 ani la Spitalul de Copii "Victor Gomoiu" din București.

    52. 26.05.2023 - Misiune de intervenție în comuna Boghicea pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână

    La ora 05:40 pompierii au fost înștiințați că în comuna Boghicea o persoană a căzut într-o fântână. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și SVSU Boghicea.
    Ajunși la locul solicitării, pompierii au identificat o persoană ce se afla în interiorul unei fântâni cu apă, la o adâncime de aproximativ 8 m. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice pompierii au scos din fântână, cu diametru de un metru, o femeie de 61 de ani.
    Femeia, conștientă, cu escoriații la nivelul membrelor superioare și inferioare, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la CPU Roman.

    53. 27.05.2023 - Mesaj RO-ALERT pentru semnalarea prezenței unui urs în comuna Tarcău

    În jurul orei 20:55, a fost semnalată prezența unui urs pe DN 15, în localitatea Straja din comuna Tarcău. A fost transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului.

    54. 29.05.2023 - Misiune de intervenție în municipiul Piatra Neamț pentru degajarea unei persoane înecată în Lacul Batca Doamnei

    Ca urmare a unui apel la 112 din jurul orei 13:20, un echipaj de pompieri (cu o autospecială complexă pentru intervenție și o barcă) din cadrul Detașamentului Piatra Neamț a intervenit în municipiul Piatra Neamț pentru a scoate din Lacul Bâtca Doamnei o persoană ce nu prezenta semne vitale.
    Trupul persoanei, ce se afla într-o stare avansată de descompunere, a fost preluat de colegii de la IPJ pentru identificare.

    55. 29.05.2023 - Misiune de intervenție pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/decolarea unui elicopter SMURD

    Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Roman va acționa pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/ decolarea unui elicopter SMURD pe stadionul Moldova din municipiul Roman. Elicopterul va prelua și transporta un bărbat de 34 ani la IBCV în municipiul Iași.

    Compartimentul Informare și relații publice