Masuri pentru prevenirea riscurilor de inec

  • Avand in vedere ca in ultima perioada, pe teritoriul judetului Neamt, s-au inmultit numarul cazurilor de inec, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Petrodava" al judetului Neamt reaminteste principalele masuri ce trebuie respectate pentru prevenirea riscurilor de inec:

    • scaldatul sa se faca doar in locurile special amenajate in acest sens;

    • daca nu stiti sa inotati foarte bine, nu va aventurati in locuri periculoase, nesupravegheate; folositi in acest scop doar bazinele special amenajate si supravegheate de personal calificat;

    • nu va scaldati in rauri, lacuri, canale de irigatii sau de fuga ale raurilor, sau alte cursuri de apa unde malurile sunt abrupte, curentii sunt foarte puternici, albiile namoloase sau pline cu plante, pietre, crengi si trunchiuri de copaci;

    • se vor respecta intotdeauna recomandarile administratorului locului de agrement si se va folosi intotdeauna echipamentul de protectie furnizat de acesta;

    • le recomandam parintilor sa-si supravegheze atent copiii si sa nu-i lase niciodata singuri in apa;

    • este indicat ca autoritatile publice locale si operatorii economici care administreaza sau au pe raza teritoriala cursuri de apa sau alte suprafete de apa care pot prezenta pericol de inec, sa identifice aceste locuri si sa semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare;

    • pe timpul sezonului estival, autoritatile publice locale sa desfasoare campanii de constientizare a populatiei asupra riscurilor la care se expun atunci cand se scalda in locuri periculoase, prin afisarea unor materiale preventive si nominalizarea acestor locuri, la sediile primariilor, scolilor, bisericilor, pietelor, dispensarelor, magazinelor, statiilor de autobuz si in alte zone frecventate;

    • autoritatile publice locale sau operatorii economici care au in administrare stranduri, parcuri acvatice, porturi de agrement nautic sau alte locuri organizate pentru imbaiere, trebuie sa incadreze personal specializat pentru activitati de salvare acvatica (SALVAMAR) si posturi de prim ajutor.